Drumul spre revenire…

Perioada de recuperare din punct de vedere fizic, a fost una destul de lungă, însă fiind o adolescentă pot spune că organismul meu și-a revenit destul de repede. 

După două săptămâni de la ultima operație, am reușit să merg și la școală și încetul cu încetul să reintru în vechiul meu ritm. Deși încă îmi mișcam destul de greu umărul și mâna stângă, nu mai puteam să rezist să stau în casă. 

Partea cea mai grea din tot ceea ce înseamnă „revenire” a fost recuperarea din punct de vedere psihic. După tot ceea ce s-a întâmplat am fost foarte afectată, plângeam foarte des, zi și noapte, pentru că mereu mă gândeam la asta, iar cu urechea stângă auzeam doar momente din timpul operației. Pe scurt, nu eram prea bine, așa că am decis să cer un ajutor specializat și să merg la un psiholog. Majoritatea oamenilor cred că dacă mergi la psiholog ești nebun sau ai probleme psihice. Eronat. Complet eronat. Psihologul este omul la care trebuie să apelezi când simți că ești într-o situație fără ieșire. El te va asculta și va fi acolo pentru a te liniști și a te face să înțelegi ce se întâmplă cu tine. 

Așadar, am ales să apelez la un ajutor specializat, deoarece simțeam că mă chinui pe mine dacă mai continui în stilul ăsta. Aveam nevoie de un ajutor în plus pe lângă prieteni și familie. A fost destul de greu să iau această decizie și să îmi accept problema, însă știam că drumul meu pe aici trebuie să o ia pentru a ajunge să mă vindec complet.

 Am apelat la psihologul liceului meu. 

În ziua în care am fost programată la prima ședință, recunosc, aveam emoții, însă știindu-mă o fire deschisă nu avea ce să meargă rău. 

Ajunsă față în față cu doamna psiholog, am început să îi povestesc toată experiența și urmările acesteia. A fost surprinsă să vadă o tânără adolescentă  de vârsta mea, trăind asemenea momente și totodată încă zâmbind. În urma discuției pe care am avut-o cu ea, a început să îmi adreseze diferite întrebări, făcându-mă să povestesc din ce în ce mai mult și mai detaliat despre tot. Așa s-au desfășurat majoritatea ședințelor cu ea, deși nu au fost prea multe la număr (undeva la 5). Ulterior mi-am dat seama că prin acele întrebări ea mă punea să vorbesc tot mai mult despre „traumă”, astfel făcându-mă să mă accept pe mine și să-mi accept situația. A fost dificil și dureros să îmi amintesc detaliu cu detaliu tot, însă era singura opțiune.  

Aceasta este o altă experiență din care am învățat și care m-a ajutat să devin ceea ce sunt azi. Un om cu încredere în sine și mândru că am un mic prieten care mă ajută să trăiesc. Asta sunt și asta mă definește. Fiecare e special în felul său și fiecare are ceva „unic”, ceva care să fie doar al lui.

Aveți nevoie de ajutor, apelați la unul. Nu vă gândiți „oare ce va gândi x sau y despre mine?”. Nimeni nu are dreptul să vă controleze viața și să își dea cu părerea pe gratis. Aveți nevoie de un psiholog, apelați la unul. Lucrurile pot deveni mai bune, dar totodată, pot deveni și mai rele. Nu vă fie rușine să vă recunoașteți problemele. E absolut normal să apelăm la un ajutor din partea specialiștilor și e absolut normal să avem probleme. Încercați să vă acceptați pe voi înșivă și să va iubiți așa cum sunteți!

Love yourself 

P.S: Mi-aș dori să le mulțumesc foarte mult domnilor doctori pentru tot ceea ce au făcut pentru mine! Foarte rar întâlnești așa oameni.  

Până la următorul articol, aș dori să vă transmit numai bine și nu uitați, apreciați-i pe cei din jurul vostru. 

Publicat de patriciaminzat

Sunt o tânără, aparent, la început de drum care are multe de spus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: