20 de lucruri pe care le-am învățat până la 20 de ani

Astăzi voi lua o pauză din a vă mai povesti despre prietenul meu foarte bun, deoarece vreau să ating un alt subiect foarte important pentru mine. Ei bine, pe data de 04.06.2020 am împlinit frumoasa vârstă de 20 de ani și pot spune că până la această vârstă mi-am format niște principii și niște idei după care mă ghidez în viață.

Fiecare moment este trecător

Prin această frază vreau să spun că fiecare moment, fie el bun sau rău, urât sau frumos, va fi trecător. Fiecare moment va deveni la un moment dat o amintire, însă tu decizi daca ea va fi una de prețuit sau doar o simplă amintire ca celelalte. Este foarte important să nu rămâi blocat în momentele din trecut și să trăiești prin ele (asta se întâmplă mai ales în momentele grele din viața unui om), ci să lași viața să curgă. E normal să rămâi afectat din pricina unor întâmplări mai puțin plăcute din viața ta, însă, spune-ți mereu în gând „Va fi bine la un moment dat. Va trece și asta”. Viața te trântește de pământ, însă tot ea te ridică!

Prețuiește-ți oamenii dragi din viață

Recent am aflat cum este să pierzi un om drag din viața ta. Nu am știut până acum cum se simte „disperarea” până nu am auzit cu urechile mele că nu mai e. A fost nevoie să pierd un om drag ca viața să mă învețe că e trecătoare și așa cum nici momentele nu sunt veșnice, ei bine nici oamenii nu sunt. Bucură-te de ei, fi vesel împreună cu ei, ceartă-te cu ei, dar nu uita niciodată să îi iubești pentru că nu se știe niciodată, poate că în momentul când vei vrea să le transmiți asta, nu vei mai avea cui.

Ai nevoie de ajutor? Doar cere

În acest caz nu mă refer doar la ajutorul specializat (doctor, psiholog), ci și la persoanele apropiate, cum ar fi: familia, prietenii și în unele cazuri chiar și dascălii. Nu te închide în propria persoană, deoarece îți poți înrăutăți situația de cele mai multe ori.

Ai încredere în forțele proprii

De foarte multe ori mi-a trecut prin cap ideea „Eu nu sunt la fel de bună precum sunt alții”, „Eu nu pot face asta.”, „Eu nu sunt bună sau pricepută la asta”. De unde știi dacă nu încerci? Singurii oameni care ne pun piedici suntem chiar noi. Am învățat să înlocuiesc „Eu nu pot” cu „voi încerca” pentru că speranța moare ultima.

Nu te mai gandi ce spun alții despre tine

O altă frică foarte mare de a mea era „Ce spune x sau y despre mine?”, „Oare mă vor judeca oamenii?”. Răspunsul este DA. Oamenii judecă mereu, oamenii mereu vor fi interesați de ceea ce fac alții și crede-mă vor avea subiecte de discuții indiferent dacă tu mergi pe drumul tău sau nu. Urmărește-ți scopul în viața și mergi pe drumul tău. Prima problemă pe care să ți-o ridici să fie „Cum fac eu să ajung la ceea ce vreau?” nu „Oare ce vor spune oamenii dacă voi proceda astfel?”

Sănătatea este cel mai important lucru

Find o persoană cu probleme de sănătate și trecând prin cele 2 operații, mi-am dat seama că sănătatea este chiar cel mai de preț și important lucru pe care un om îl poate avea. Nu lucrurile materiale și nu banii, ci sănătatea. Fără bani îți mai poți construi un viitor, însă fără sănătate nu ai nimic.

E ok să nu ai tot timpul dreptate

De fel sunt o persoană foarte încăpățânată și orgolioasă care cu greu recunoaște că nu are dreptate. Însă, până și eu mi-am dat seama (cu greu, însă am făcut-o) că este ok să nu ai dreptate tot timpul, să nu le știi pe toate tot timpul și să nu deții controlul asupra a tot ce te înconjoară.

Spune „îmi pare rău”

Deși pare greu în unele momente, mai ales pentru persoanele ca mine, foarte încăpățânate, aceste 3 cuvinte sunt foarte importante. Cum am spus și mai sus, e important să recunoști când nu ai dreptate și este și mai important să recunoști atunci când greșești și să spui cele 3 cuvinte.

Iubirea este cel mai frumos sentiment

Sentimentul de iubire îl cunoaște toată lumea. Iubirea de părinți, iubirea de frați, iubirea față de prieteni, dar nu în ultimul rând, iubirea pentru acea persoană. Acest sentiment îl simte fiecare în felul său, iar așa cum îl simți trebuie și exprimat. Nu lăsa asemenea sentimente frumoase să se irosească.

Iubește-te exact așa cum ești

Știu, știu! Este greu la început și pot să pun pariu că cel puțin o dată v-a trecut prin minte „nu sunt la fel de frumos/frumoasă ca el/ea.” Frumusețea e relativă și crede-mă că ambalajul nu contează, ci sufletul și bunătatea. Fiecare om este unic și special în felul său, iar acest lucru face diferența între noi.

Încearcă să fi un om mai bun pe zi ce trece

De foarte multe ori am tendința să fiu rea sau să judec oamenii, însă pe zi ce trece, încerc să îmi induc eu mie că trebuie să devin un om mai bun, să încerc să înlocuiesc vorbele sau faptele urâte cu o vorbă bună, un gând bun sau chiar o faptă bună.

Fiecare om merită o a doua șansă

Greșeala este tipic omenească. Nu există om care să nu greșească, tocmai de aceea, fiecare merită o a doua șansă. Orice om are dreptul să își îndrepte greșeala, însă dacă se mai repetă încă o dată, înseamnă ca există o problemă.

Socoteala de acasă nu se pupă cu cea din târg

DA! Exact așa e. Sunt o fire foarte visătoare de fel, așa că îmi place să mă imaginez în diferite momente și implicit îmi induc eu că așa se va întâmpla. Ei bine, tocmai aici intervine și acest proverb „Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.”, așa că pentru binele tău nu îți face prea multe planuri, ci lasă viața să te surprindă.

Nu oferi încrederea ta oricui

Este foarte ușor să faci rău unei persoane, deoarece invidia și răutatea sunt în floare și credeți-mă nu este o chestiune ce se întâmplă „doar în zilele noastre”. Aceste lucruri există dintotdeauna și vor exista mereu, însă este important să fim o lecție de viață pentru acei oameni. Ți-a făcut rău? Arată-i că tu nu ești un om la fel ca el, răspunde-i cu bunătate. O dată și o dată își va da seama că a greșit.

Schimbarea poți fi tu

Schimbarea chiar poți fi tu. Schimbarea chiar poate începe de la tine. Preia inițiativă și fi un om mai bun pentru tine și pentru această societate.

Nu îți fie frică să îți spui punctul de vedere

Atât timp cât aduci argumente puternice în subiectul pe care tu îl susții, nu îți fie frică să îl spui. Este dreptul tău să îți exprimi punctele de vedere și să ți le susții în diferite discuții.

Nu există perfecțiune

Cu greu am accept acest aspect. Aveam tendința să mă judec pe mine, să mă gândesc de 100 de ori dacă procedez corect, să despic firul în 14 și sucesc ideile de pe o parte pe alta crezând că e ceva greșit dacă nu procedez ca restul lumii. Nu! Nu este nimic greșit. Așa cum spuneam mai sus, oamenii sunt unici și speciali, iar din această cauză fiecare reacționează și gestionează o anumită situație sau problemă în felul său.

Nu lua totul personal

Sinceră să fiu, încă mai lucrez la acest aspect. Fiind o fire foarte sensibilă am tendința să iau tot ce mi se spune în nume de rău. Acest lucru nu este tocmai bun deoarece încetul cu încetul ajungi să ai multe frustrări și în timp să devii un om cu probleme mult mai grave.

Viața te duce acolo unde vrea

Am avut parte de mult prea multe coincidențe, așa că sunt de părere că fiecare om ajunge acolo unde îi este scris să ajungă.

Viața ta este într-o continuă schimbare

Niciodată nu va mai fi cum a fost și nu vei ști cum va fi de acum înainte. Fă ceea ce îți place, bucură-te de tot ce poți și soarbe fiecare minut din viața ta!

Cam acestea au lucrurile pe care eu le-am învățat până la 20 de ani și sunt sigură că mai am foarte multe de învățat!

Pe această cale vreau să vă mulțumesc pentru multitudinea de gânduri frumoase transmise ieri! Mi-ați făcut ziua mai specială. Îmi doresc să vi se întoarcă toate gândurile înzecit!

Love yourself

Publicat de patriciaminzat

Sunt o tânără, aparent, la început de drum care are multe de spus.

9 gânduri despre „20 de lucruri pe care le-am învățat până la 20 de ani

  1. Minunate gânduri și sfaturi. Mă regăsesc în felul cum te caracterizezi în unele puncte. Prin aceste randuri îmi dau seama că ești o persoană matură deși ai o vârstă mică. 😊

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: