Blog – M.P.

Reprezentativ

Happy 4 years

24 februarie 2021

Cel mai probabil o zi absolut normală pentru tine, cel care citești, însă, pentru mine este o zi foarte specială. Este o zi în care an de an îmi spun „La mulți ani!” și nu pentru că ar fi ziua mea, ci pentru că este ziua noastră, a mea și a celui mai bun prieten. Este ziua în care viața mea, de fapt, s-a schimbat. 4 ani de la prima operație, 4 ani de la prima zi petrecută cu el. Ziua în care eu am luat-o de la 0 și am început să văd viața cu alți ochi.

Astăzi nu vreau să mă axez pe ideea de articol, ci este o zi specială în care vreau să scriu câteva rânduri despre ceea ce simt, deoarece el este motivul pentru care eu sunt aici și împărtășesc anumite etape ale vieții mele prin intermediul acestui blog; el este motivul pentru care am vrut ca povestea mea să fie expusă.

Cum mă simt?

Mă simt recunoscătoare pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat, pentru toată experiența mea, pentru toate momentele frumoase și mai puțin frumoase, și nu în ultimul rând pentru faptul că sunt aici, scriind aceste rânduri, adică pe scurt, sunt recunoscătoare pentru viața mea.

Cu siguranță nu îmi e ușor să scriu aceste rânduri. În fiecare an, ziua aceasta mă prinde vărsând câteva lacrimi, majoritatea fiind de fericire, dar și nu pot nega, câteva lacrimi curg și pentru că toate momentele din acea zi sunt proaspete în mintea și se derulează ca un film, mereu, însă, capul sus și mergem mai departe. Dacă nu ar fi fost această experiență în viața, despre ce mai scriam eu astăzi, nu?

Happy 4 years, bestie! Știu că vei fi lângă mine mereu! Îți mulțumesc că îmi ajuți inima să bată când e obosită, îți mulțumesc că mă ți în viață! Apropo, știu că fără tine, poate nu aș fi fost omul de azi, știu că experiența ta m-a ajutat să fiu omul aceste puternic pe care nu îl poate dărâma absolut nimic!

Reprezentativ

Bună, bună! După o altă perioadă foarte lungă în care nu am mai scris nimic nou, am câteva noutăți pe care aș vrea să le expun în fața voastră. Sper că toată lumea este bine, sănătoasă și că aveți grijă de voi.

Având în vedere tot acest context al pandemiei în care ne aflăm de aproximativ un an, astăzi, aș vrea să vă prezint experiența mea cu virusul acesta care ne tot dă târcoale. Mi-ar fi plăcut să îmi expun mai repede părerea despre acest subiect, însă nu am putut, deoarece așa cum bine știți, fiecare om poate reacționa diferit la această infecție și nu am simțit-o pe propria piele până acum câteva săptămâni. Dar, să începem cu începutul.

15 ianuarie, ora 09:00

Era ziua în care eu aveam programare la prima doza de vaccin, unde m-am și prezentat. A fost ceva foarte ușor, nimic dureros, iar ca și efecte adverse au fost doar durerea locală din zona înțepăturii, care a început la câteva ore după vaccin și a încetat după o zi jumătate, și oboseala. Menționez că aceste efecte adverse sunt absolut normale și că eu nu prezentam nici un simptom de răceală sau covid în momentul vaccinului.

La câteva zile distanță unul din membrii familiei mele începe să prezinte stare de oboseală și febră, însă nimic altceva. La câteva ore distanță, un alt membru al familiei începe să prezinte alte simptome specifice unei răceli, însă ele fiind diferite față de cele ale primului membru. Am decis să contactăm DSP-ul care ne-a îndrumat spre o testare covid. Zis și făcut, am ales să contactăm serviciile de urgență care ne-au trimis un echipaj pentru testare a doua zi de dimineață.

20 ianuarie

În dimineața zilei de 20 ianuarie am primit rezultatele testelor covid care arătau faptul că suntem pozitivi, inclusiv eu, ceea ce este foarte ciudat pentru că eu nu prezentam nici un simptom până la primirea rezultatului. În acea dimineața am început să prezint și eu primele simptome: stări de oboseală, febră, dureri musculare, tuse și nas înfundat.

Primele 4 zile am continuat să fiu foarte, foarte obosită, la modul în care mă trezeam doar pentru a-mi da un examen sau pentru a-mi lua pastilele, iar tusea a persistat pe tot parcursul izolării. Febra s-a oprit undeva în a patra zi, iar cu nasul meu drăguț și înfundat am avut de tras primele două zile. Durerile musculare s-au simțit foarte ciudat, cel puțin eu nu am mai simțit asta până în momentul dat; se simțea exact ca și o arsură pe piele, era destul de greu să îmi ating pielea sau să îmi țin hainele pe mine.

Pe toată perioada izolării și chiar și după, am simțit acea oboseală apăsătoare. Non-stop aveam nevoie să stau jos pentru că și cele mai mici mișcări mă epuizau într-un oarecare mod.

Undeva în a 7-a zi m-au părăsit și gustul și mirosul, iar senzația este una de neimaginat. Dacă nu ai pățit asta, clar nu ai cum să îți imaginezi cum e. Până să ajung, de fapt în această situație tot auzeam în jurul meu oameni care spun că și-au pierdut gustul și mirosul definitiv, iar eu nu puteam să îmi imaginez exact cum se simte și cum e. Vă spun eu, NU se simte. Pleacă dintr-o dată. Te trezești din senin că mănânci doar pentru a exista și nu e deloc, deloc fain, vă spune o gurmandă. Așa cum pleacă și vin dintr-o dată, însă pot susține faptul că ale mele sunt rebele și încă nu au revenit doar în proporție de 50%-60%.

Medicul meu de familie m-a contactat zilnic în vederea schimbării stării mele. În fiecare zi trebuia să spun dacă au mai apărut noi simptome sau dacă au dispărut dintre ele pentru a vedea dacă îmi schimbă tratamentul sau nu. Iar legat de tratament a fost unul destul de stufos și naturist.

Cum a fost din punct de vedere emoțional?

GREU. Acesta este cuvântul. Am avut un roller coaster emoțional, de la negare, la frică, la acceptare, mai ales în primele zile, deoarece știam că urmează o perioadă lungă de stat numai în casă, ceea ce pentru mine (și cred că pentru oricine) e foarte greu, știam că nu pot să îmi văd oamenii dragi pentru o perioadă de 2 săptămâni și știam că sunt și în sesiune și îmi era frică să nu se înrăutățească situația, ceea ce Doamne ajută, nu s-a întâmplat.

Cum a fost combinația dintre sesiune și covid?

Sigur nu una ușoară. E greu să te concentrezi și să dai 100% din tine pentru un examen când ești răcit, tocmai de aceea e și mai greu să te concentrezi când ai mai multe examene la care trebuie să înveți, însă corpul tău refuză și acceptă doar somnul 😂. Între-un final, am încheiat și sesiunea cu bine și izolarea, amândouă începând și sfârșind deodată.

Ce activități am făcut în timpul izolării?

În mare parte am dormit, însă atunci când nu o făceam, învățam pentru că sesiune. Daaar totuși pentru că nu învățam non-stop, mi-am făcut un obicei de a vorbi cu oamenii dragi mie pe FaceTime ore în șir (și nu glumesc când spune ore) sau să colorez. Am început să colorez atât pe tabletă cât și în cărți de colorat, am început o grămadă de seriale noi pe Netflix pe care sunt conștientă cu nu voi apuca să le termin și nici nu voi avea răbdarea sau timpul necesar. Așadar, prin intermediul acestor activități am reușit eu să trec mai repede peste izolare și să nu înnebunesc de tot.

În încheiere aș dori să vă transmit doar gânduri bune și nu uitați să vă protejați cum puteți mai bine pentru că trăim timpurile pe care le trăim și pentru a nu păți ca mine 😂.

Reprezentativ

Bună, bunăă! Se pare că după o pauză foarte lungă în care am încercat să îmi așez gândurile și ideile într-o oarecare ordine, am revenit cu forțe proaspete și astăzi vreau să deschid un subiect la care m-am gândit de foarte multe ori, adică despre ideile preconcepute despre tineri. Mereu auzim în jurul nostru că „nu suntem destul de mari, de experimentați sau de capabili” să facem diferite acțiuni, iar astăzi vreau să spun că DA „sunt destul de mare, sunt destul de experimentată și sunt destul de capabilă să fac ceea ce simt eu că trebuie să fac”.

Cred ca de foarte multe ori ați fost puși în diferite situații în care la un moment dat cineva „v-a tăiat craca” doar pentru motivul că „ești prea tânăr” să faci acel ceva, cum ar fi:

Ne pare rău, dar nu angajăm fără experință

Cred că această replică este cea mai întâlnită de către tinerii elevi/studenți sau chiar de către proaspeții absolvenți în diferite domenii în care și vor să activeze. E normal să nu ai experință, doar ești proaspăt ieșit de pe băncile școlii, unde ar fi trebuit dobândită această experiență, de fapt? Mergi la primul interviu și ți se spune „Ne pare rău, nu angajăm fără experiență”, mergi la al doilea interviu, aceeași poveste. Totuși, ți-a mai rămas energie și pentru al treilea, mergi încrezător și ți se oferă exact aceeși replică, ce faci mai departe? Începe să îți scadă încrederea în tine, să te gândești că poate ți-ai pierdut anii studiind în acel domeniu și să te bată gândul să renunți, însă îți aduni din nou energie, treci peste și continui să îți cauți un loc de muncă pe care ulterior îl și găsești și uite așa, din acel tânăr „fără experință” te-ai transformat într-un om cu mult mai multă experință de viață decât ar crede oricine. Până la urmă sunt și eșecurile parte din viața noastră.

2. Ești tânăr, ești sănătos tun

Știți foarte bine povestea mea și cât de mult am tras să ajung la gândirea pe care o am acum legat de tot ceea ce s-a întâmplat, însă această replică nu e printre preferatele mele deloc. Nu e ok să i te adresezi unui tânăr cu foarte multă superioritate spunându-i „tu oricum ești tanăr, nu știi ce înseamnă suferința, doar ești sănătos” când poate acel copil a trecut acum câțiva ani prin trauma vieții lui, când poate acel copil tocmai a învins o luptă cu o boală cruntă sau poate încă se luptă cu ea cu zâmbetul pe buze. Mi s-a întâmplat să mi se spună că nu știu ce este suferința, că nu știu ce înseamnă să treci prin momente grele, doar pe baza că sunt tânără și că este imposibil ca un tânăr sa aibă vreo afecțiune sau vreun moment mai dificil. Ei bine, boala nu are criterii de vârstă și nu te întreabă dacă o primești sau nu, ea doar își face apariția, așa că de acum înainte, gândește-te de mai multe ori cui, ce îi spui pentru că nu îi cunoști nimănui trecutul. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să mi se reproșeze în autobuz că nu ofer locul altui om mai în vârstă sau mai muncit decât mine, ba unii chiar m-au ridicat cu forța spunându-mi că ei au mai mult nevoie de acel loc pentru că au muncit toată ziua, iar eu am stat 7h pe scaun la școală (aceste vorbe venind chiar de la un cadru didactic). Da, am stat 7h pe scaun la școală, dar nimeni nu se gândea că poate un tânăr „voios” ca mine nu își poate purta geanta pe ambii umeri din cauza unei probleme pentru ca noi suntem „sănătoși tun”.

3. Ești prea tânăr să știi ceea ce îți dorești

Poate că oi fi tânără și foarte visătoare și sigur la un moment dat îmi voi da seama dacă acel vis se poate îndeplini sau nu, dar nu îmi spulbera din prima orice urmă de speranță prin fraze de genul „eh, o să mai crești tu și atunci îți vei da seama cu adevărat ce îți dorești” sau „ești prea mică să te gândești la asta”. Poate sunt prea mică, nu neg acest lucru, dar fiecare vârstă și etapă din viață vine cu momente în care crezi că poți cuceri lumea cu adevărat și cu momente în care încerci să te ridici de unde ai picat, așa că, în timp îmi voi da seama dacă am sperat degeaba sau nu și dacă mi se poate materializa visul sau nu, dar replicile acelea nu prea mă vor ajuta.

4. Alege-ți o meserie care să îți aducă un viitor

Am auzit de foarte multe ori această replică în rândul părinților îngrijorați pentru viitorul copilului, și pe de-o parte înțeleg acest aspect, fiecare își dorește tot ceea ce este mai bun pentru copilul lui, însă pe de altă parte, nu veniturile sunt singurul criteriu pe care trebuie să ne bazăm când avem de făcut o alegere importantă, ci și dacă te atrage acel domeniu și dacă te vezi făcând asta în viitor. Ia în considerare ce spun și părinții, dar ia în considerare și ce îți dorești cu adevărat.

Acestea fiind spuse, am ales să scriu acest articol pentru a-mi expune propia părere, nu pentru a judeca pe cineva! Vă mulțumesc!

love yourself

Iubirea prin ochii mei…

– For life?
– For life.

Auzim cuvinte precum „relații”, „dragoste” și „iubire” în fiecare zi, aproape peste tot. Le auzim de la prieteni și părinți, ba chiar le auzim și în filme și muzică. Totul în jurul nostru se raportează la asta și de aceea, azi, împreună cu ajutorul vostru am ales să vorbesc despre relații și iubire.

Există multe tipuri de relații și la fel de multe tipuri de iubire, însă azi mă voi raporta doar la iubirea dintre un EL și o EA, care de obicei în filme este prezentată drept acea „iubire perfectă” fără de greșeală. Ei bine, viața bate filmul și la acest capitol și ne demonstrează că nu „tot ce zboară se mănâncă”.

Sunt implicată într-o relație de aproximativ 2 ani și 8 luni, iar în tot acest timp am descoperit ce înseamnă să fi într-o relație. Am descoperit că „normalul” dintr-o relație este foarte diferit de la caz la caz, însă ce știu că ar trebui să fie normal în orice relație este sprijinul și suportul emoțional reciproc, încrederea și respectul dintre cei 2 parteneri și nu ultimul rând prietenia și comunicarea. Am mai descoperit că într-o relație pot exista atât momente foarte frumoase, însă și momente care sunt mai puțin plăcute și tensionate, însă nu înseamnă că cei 2 parteneri nu se iubesc sau se iubesc mai puțin, înseamnă că între cei 2 există ceva real (bineînțeles, este vorba despre echilibru și în aceste momente, nu doar ceartă sau nu doar bine).

În tot acest timp mi-am mai dat seama de faptul că într-o relație nu ești independent. Tu ești în „mâinile” celuilalt, iar el este în „mâinile” tale. Ceea ce vreau să spun este că în momentul în care o persoană decide să intre într-o relație își asumă o responsabilitate și practic nu mai este pe cont propriu, ci sufletul celuilalt depinde într-o oarecare măsură de partenerul său. De accea, când iei o astfel de decizie, gândește-te de 2 ori înainte și vezi dacă ești capabil pentru asta.

La fel cum „normalul” se desfășoară diferit în fiecare relație, așa este și iubirea. Acest sentiment este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care, noi, oamenii suntem capabili să le simțim. Totuși, fiecare om simte diferit acest sentiment, de aceea, uneori din cauza lipsei de comunicare se poate ajunge la certuri într-o relație.

Recent, am primit câteva întrebări despre acest subiect, din partea voastră:

Care crezi că este cel mai important aspect într-o relație?

O relație ține de foarte multe aspecte, unele mai importante, altele mai puțin importante. Din punctul meu de vedere, cele mai importante aspecte într-o relație sunt comunicarea și respectul (acestea merg mână-n mână), însă evident că fiecare aspect în parte este important într-o oarecare măsură.

Care crezi că este cel mai important lucru în fondarea unei relații de durată?

Clar prietenia și încrederea. Sunt de părere că iubitul/iubita ar trebui să-ți fie mai intâi cel mai bun prieten, după care să îți fie iubit/iubită în adevăratul sens al cuvântului, iar fără încredere, practic, nu ai nimic.

Crezi în relații perfecte?

Nu există așa ceva. Nu există om care să nu greșească, iar în cazul în care cineva susține că se află într-o relație perfectă, garantat nu e ceva real la mijloc.

Cum vezi tu iubirea într-o relație?

Aș putea să scriu o carte pentru acest răspuns, însă mă voi rezuma doar la câteva rânduri. Pentru mine iubirea într-o relație înseamnă mai mult decât un setiment, mai mult decât un fluturaș în stomac la vederea persoanei dragi și mai mult decât o emoție. Iubirea, din punctul meu de vedere este ca o gură de aer de la lumea asta ipocrită și rea, este tot ceea ce ai nevoie după o zi grea și proastă, este un refugiu, când te afli lângă persoana potrivită. Iubirea înseamnă și momente frumoase lângă acel EL, însă, înseamnă și momente grele și dificile pe care le depășim împreună, de mână. Înseamnă un amalgam de sentimente pozitive când sunt împreună cu el și un amalgam de sentimente mai melancolice când nu sunt lângă el. Este și o furtună pe care o depășim împreună, dar și mult soare de care ne bucurăm împreună. Iubirea este cel mai frumos și complex sentiment pe care omul este capabil să îl simtă. Iubirea este totul!

Cum poți trece peste o despărțire?

Este o întrebare foarte complicată care are un răspuns și mai complicat. Nu cred că există „tips&tricks” despre acest subiect, însă îți pot spune ce aș face eu. În primul rând nu mi-aș înfrâna sentimentele și acțiunile. Sunt de părere că trebuie să faci ceea ce simți pe moment, așa că dacă simți nevoia să plângi, o faci, dacă simți nevoia să stai singur, stai. Totodată, toate aceste acțiuni ale tale trebuie să fiu cumva echilibrate, adică plângi până te descarci, dar nu o dai în cealaltă extremă încât să îți faci ție mai rău. Este foarte bine să suferi și să te descarci, să plângi și să te doară, dar în acest timp trebuie să încerci să te ridici și să continui. Nimic nu este veșnic și știu că e foarte ușor să judeci și să vorbești dinafară, însă la un moment dat, mai repede sau mai târziu, totul se va sfârși.

Câteva sfaturi despre cum să întreții „flacăra pasiunii” într-o relație

Nu cred că sunt eu în măsură să dau sfaturi, însă îmi voi spune părerea. Sincer, nu știu ce părere să am despre acea „flacără”. Am momente când cred că există, însă am și momente când sunt de părere că la un moment dat se stinge și rămâne între cei 2 parteneri: respectul, prietenia și iubirea.

Love yourself

Mă accept

Astăzi, vreau să ating din nou unul dintre cele mai sensibile subiecte legate de operație, și anume, cicatricea pe care am dobânidt-o în urma celor 2 operații. Personal, cred că nu există un om care să nu se sensibilizeze în momentul în care își zărește operația în oglindă, fie ea proaspătă sau deja cicatrizată.

Pot să vă spun din proprie experiență că în momentul în care mi-am văzut cusătura operației în oglindă am rămăs șocată vreme de câteva minute, iar ulterior am început să plâng. Am plâns, am plâns și din nou am plâns vreme de câteva ore și mă întrebam încontinuu de ce eu? și cu ce am greșit?

Mi-a luat foarte mult să îmi revin și să mă obișnuiesc cu mine în starea asta. Să mă accept pe mine așa cum sunt și să nu îmi mai pun întrebări. Am realizat că nimeni nu este devină pentru ceea ce am pățit, ci pur și simplu viața are atât momente frumoase și plăcute, cât și mai dureroase și mai neplăcute.

Însă, cel mai important lucru pe care eu l-am realizat a fost că oricum aș fi eu, trebuie să mă accept așa cum sunt, deoarece dacă eu nu mă iubesc pe mine așa cum sunt, atunci cine? Cum aș putea să am pretenția de la altcineva să mă iubească, dacă eu nu o fac. Sunt conștientă că există persoane care au mai multe operații pe corp și și mai multe cicatrici, atât fizice, cât și psihice, iar eu îi consider pe acești oameni niște adevărați eroi, deoarece știu că nu este deloc ușor să ajungi la performanța de a te accepta pe tine însuți tăiat. Să te uiți la tine în oglindă și să îți spui „Da, ăsta sunt eu și mă plac așa”. Ai un drum lung de parcurs până să ajungi în acel punct, însă nu te teme, într-o zi vei reuși!

Citatul meu preferat după care m-am ghidat și încă mă ghidez este „Frumusețea începe în momentul în care decizi să fii tu însuți”. Foarte multă vreme am avut complexe și gânduri negative spre exemplu: „ce va zice lumea?”, „lumea mă va considera ciudată din cauza bateriei pe care o am în mine”. Îmi era frică și groază pentru că oamenii mă vor cataloga precum o „ciudată” sau o „cerșetoare de atenție” în momentul în care îmi spuneam povestea. În timp, după multe momente de slăbiciune, am început să lucrez la încrederea în mine. Nu pot nega, am lucrat mult, însă acum sunt un om cu încredere de sine căruia nu îi este frică să își spună povestea în fața tuturor. Mi-am acceptat problema și m-am acceptat pe mine în această problemă, deoarece nu există om fără de probleme sau un om perfect. Aceasta este problema mea, iar modul în care s-a rezolvat a rezultat o cicatrice. Si ce dacă? Îmi port cicatricea cu mândrie și sunt recunoscătoare tuturor că sunt aici, scriind acest articol, pentru că fără ajutoare medicale și o pilă acolo sus, exista posibilitatea ca azi să nu mai fiu.

În altă ordine de idei, aș dori să evidențiez ideea de acceptare de sine. Știu că nu este ușor, însă trebuie să lucrăm în acest sens și să ne iubim exact așa cum suntem, deoarece suntem așa cu un motiv. Perfecțiunea nu a existat și nu va exista vreodată. Am susținut și voi susține mereu ideea de acceptare de sine, însă nu sunt de acord cu plafonarea. Fiecare om trebuie să evolueze într-un anume sens, iar dacă tu nu ești împăcat cu felul cum areți (ex: ai luat câteva kilograme în plus) și știi că poți face eforturi pentru o schimbare, atunci fă-o.

Imi port cicatricea cu mândrie!

Love yourself!

Se întâmplă în ziua de azi

If you can help!

Vineri, 26 iunie, Cluj-Napoca. O zi destul de frumoasă, cu mult soare, așa că am decis să ies să mă plimb și să petrec timp prin parcul mare alături de prietena mea. Plimbându-ne noi liniștite, observăm la un moment dat o femeie foarte agitată care întreba în stânga și-n dreapta despre fetița sa. Ea se întorsese pentru un moment, iar aceasta dispăruse de lângă ea.

Femeia în toată acea disperare întreba pe toată lumea în timp ce se tot învârtea și o căuta pe micuță cu privirea. Împreună cu prietena mea am decis să intervenim și noi și să dăm o mână de ajutor, poate, poate o găseam pe fetiță. I-am cerut doamnei numărul de telefon și i-am spus că vom merge să o căutăm în partea opusă celei în care deja s-a căutat. Ne-am întrebat Cum gândește un copil de 5 ani? Am decis să începem de lângă lac, iar la nici mai puțin de 20 de pași, zărim o fetiță micuță care alerga disperată și își căuta mama cu privirea. Am strigat-o pe nume, iar fetița s-a uitat la noi, era fetița pierdută. Fetița s-a speriat un pic de noi pentru că îi repetam că o ducem la mami, însă era foarte agitată. Între timp, vorbeam deja la telefon cu mama fetiței, asigurând-o că este în siguranță și ne îndreptăm spre ea.

Fetița a ajuns în brațele mamei ei din nou, iar acestea nu s-au mai despărțit o bună perioadă. Doamna ne-a mulțumit în nenumărate rânduri, iar noi am plecat de acolo împlinite că am făcut o faptă bună.

Aș dori, însă, să ridic o problemă pe care o sesizez și o conștientizez tot mai frecvent. Nu mă refer la acest caz, mă refer la toate întâmplările de acest tip. Am observat că oamenii nu se implică. Am auzit de multe ori cazuri în care oamenii (indiferent de sex sau vârstă) au fost agresați, atacați, pierduți (în acest caz), iar restul oamenilor din jur au preferat pur și simplu să nu se implice sau să stea pe margine aruncând cu privirea. Acest fapt mi se pare inuman, deoarece niciodată nu știi când poți fi tu acel om și în acea disperare ai prefera să ți se întindă orice mână de ajutor din partea oricui.

Poate nu mă adresez unui număr de oameni foarte mare, însă îmi doresc, ca fiecare dintre cei care citiți acest articol să vă gândiți de 2 ori înainte să vă vedeți în continuare de vieți și să treceți cu vederea peste aceste întâmplări.

Vă mulțumesc!

Love yourself

Scrisoare pentru un viitor student

Bună, mă numesc Patricia, iar în prezent sunt studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, însă acum 1 an eram la fel ca voi, curioasă, dar totuși cu frică de necunoscut, speriată, dar totuși nerbăbdătoare să îmi încep o nouă etapă din viață. O nouă etapă râvnită de toți, și anume, viața de student. Mă speria atât Bacalaureatul, cât și admiterea la facultate. De ce? Pentru că nu știam la ce să mă aștept, ceea ce vreau mai exact și pentru că nu știam dacă unde mă voi îndrepta într-un final va fi și alegerea corectă.

Mi-am dorit să scriu un articol pe această temă, deoarece știu ce înseamnă să fii debusolat, speriat de viitor sau nesigur pe ceea vrei. Deși este complet normal să simți o incertitudine a viitorului, este și un continuu stres deoarece viitorul tău depinde de un calificativ, respectiv „Admis” sau „Respins”.

Așa că, dragă absolventule,

Deși în tine se dă o luptă între „gata, fie ce o fi, nu mai fac nimic” și „totuși, parcă mai pot un pic”, NU renunța! După ce vei încheia această etapă a Bacalaureatului și a admiterii, vara va fi doar a ta și crede-mă pe cuvânt, vei uita ce înseamnă învățat până în prima sesiune. Știu că e greu de crezut (pentru că toată lumea îți spune asta) dar după ce vei intra la facultatea mult dorită de către tine, Bacul va fi doar de domeniul trecutului și parcă, totuși, ai mai vrea să citești un pic despre Harap-Alb sau Moara cu noroc, decât să citești ceva ce te chinui să înțelegi chiar dacă ai citit de 20 de ori.

Ai încredere în tine, acum e momentul tău, momentul în care îți poți demonstra ție că ești matur și pregătit de o nouă etapă din viață, nu profesorilor sau părinților. Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic, doar ție. Tu ești singurul tău prieten, și totodată, inamic.

Deși toată lumea îți spune asta, este adevărat, încearcă să lași emoțiile deoparte și să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut. Cu cât încerci să le stăpânești mai bine cu atât te vei putea concentra mai bine.

Facultatea și specializarea pe care le alegi sunt foarte importante și asigură-te că este ceea ce îți dorești, însă în cazul în care intri undeva și nu vei fi mulțumit sau realizezi că nu ești făcut pentru ceea ce se studiază acolo, poți oricând să te reprofilezi și să îți cauți altă facultate. Nu este nici o rușine să renunți și să o iei de la capăt, doar nu te da bătut.

Da, viața ta ca student va fi mai liberă, decât cea de elev și îți vei mai permite să tragi câte un chiul sau două fără să te ia nimeni la rost (asta dacă nu pui la socoteală toate seminariile și cursurile la care trebuie să participi 🤓). Vei începe să te simți mai liber, să simți cum viața începe să îți placă, până în prima sesiune când vei avea impresia că nimic nu mai merge și cumva, în vreun fel, s-au aliniat toate astrele în potriva ta, însă stai calm, va trece și aia. De fapt, asta va fi singura dorință din acea lună, doar să treacă. Însă, nici un alt moment nu este mai tensionat, decât cel în care dai refresh la pagina de Academic pentru a-ți vedea nota, crede-mă!

Daa, notele. Un alt subiect interesant. Ei bine, știu că în liceu aveai note doar de 9 și 10, însă în facultate va fi cu totul altceva și nu, sfântul 5 nu e o glumă, e o dorință pusă de către fiecare student în fiecare seară de sesiune.

În altă ordine de idei, vreau doar să fi puternic, să fi conștient că doar pentru tine și viitorul tău lupți, iar dacă pici nu ezita să te ridici pentru că viața de student e și faină, dar și grea! 😅

YOU can do it! Trust me!

Just love yourself!

Terapie cu căței

Viața cu un cățel…terapie?

El este Lego, cățelușul meu de 1 an și 7 luni, dar ar fi bine să vă iau cu începutul.

Undeva pe la începutul clasei a 12-a am avut o mini-depresie (dacă o pot numi așa), mai pe scurt: plângeam zilnic din orice, nu mă puteam concentra pe școală, mă gândeam doar la lucruri rele și îmi făceam scenarii urâte despre orice, dar cel mai rău era faptul că începusem să am atacuri de panică. Am cerut ajutor, atât de la medici care mi-au sugerat să fac diferite tratamente cu calmante și vitamine, cât și de la diferiți psihologi. După aproximativ 3 luni am început încetul cu încetul să îmi revin, însă tot nu eram eu însumi, tot nu mă simțeam bine. Între timp, părinții mei știind că eu îmi doresc de mică un cățel au luat și această variantă în calcul în speranța că eu îmi voi reveni. După ce am purtat mai multe discuții pe această temă, am decis că aceasta ar fi cea mai potrivită varianta. Așadar, în mai puțin de câteva zile, a apărut micuțul Legolas în viața noastră. Și acum urmează întrebarea: Viața ta s-a schimbat? Răspunsul este radical. Acum atât viața mea, cât și viața părinților mei se învârte în jurul acestui mic suflețel care ne bucură în fiecare zi cu energia, pozitivitatea și veselia sa. Ei bine, odată cu venirea lui și starea mea de spirit și gândurile negative au plecat și încet mi-am revenit complet. Nu mai plângeam în orice minut din zi și mă puteam concentra pe școală, în sfârșit, mai ales că eram an terminal.

Acum să vă răspund la întrebarea „viața cu un cățel poate fi terapie?”, ei bine, în viziunea mea DA, clar da. Ei sunt genul de ființe loiale, care sunt lângă tine indiferent de ce ești tu ca om, indiferent dacă esti sănătos sau bolnav sau dacă îl iubești sau nu. Ei sunt acolo pentru tine să îți facă viața mai ușoară și crede-mă, probabil îți poartă iubire mai mult decât îți poate purta un om. Personal, pe mine m-a ajutat foarte mult să ies din anumite stări de anxietate pentru că emană prea multă pozitivitate pentru a te putea adânci în gânduri triste și negre mai tare. Ce vreau să subliniez aici, este fapul că animalele sunt foarte importante în viața unui om și că ele te pot schimba radical.

După cum spuneam mai sus, pe cățelușul meu îl cheamă Legolas și el este unul dintre cele mai de preț ființe pe care le am lângă mine. Pe cât e el de mic, pe atât de multe lucruri am „învățat” de la el. Mi-am dat seama în timp cât de norcoasă sunt că îl am lângă mine și câte lecții poți învăța tu ca om de la niște suflețele atât de mici. Și voi da câteva exemple:

dacă ești bolnav sau pur și simplu nu te simți bine ei niciodată nu te vor părăsi, ba din contra, ei vor sta lângă tine zi și noapte.
Loialitatea – auzim foarte des termenul acesta, însă foarte puțini știm să îl punem în practică. La bine și la greu, împreună mereu, în orice situație.
Ți se umple inima doar când vezi cu câtă nerăbdare și bucurie te întâmpină în fața ușii când te simte că vii acasă. Este un sentiment unic!

Terapia asistată de animale (TAA) se poate folosi în diferite afecțiuni precum: depresie, anxietate, tulburări psihice, deoarece această terapie elimină sentimetul de singurătate și ajută la depășirea unor bariere pe care omul le întâmpină în diferite momente din viață. Așadar, în cazul în care vă confruntați cu anumite probleme de aceatsă natură, după cum spuneam, apelați la ajutoare (medici, psihologi), dar luați în vizor și varianta cu un animal și viața voastră se va schimba radical!

20 de lucruri pe care le-am învățat până la 20 de ani

Astăzi voi lua o pauză din a vă mai povesti despre prietenul meu foarte bun, deoarece vreau să ating un alt subiect foarte important pentru mine. Ei bine, pe data de 04.06.2020 am împlinit frumoasa vârstă de 20 de ani și pot spune că până la această vârstă mi-am format niște principii și niște idei după care mă ghidez în viață.

Fiecare moment este trecător

Prin această frază vreau să spun că fiecare moment, fie el bun sau rău, urât sau frumos, va fi trecător. Fiecare moment va deveni la un moment dat o amintire, însă tu decizi daca ea va fi una de prețuit sau doar o simplă amintire ca celelalte. Este foarte important să nu rămâi blocat în momentele din trecut și să trăiești prin ele (asta se întâmplă mai ales în momentele grele din viața unui om), ci să lași viața să curgă. E normal să rămâi afectat din pricina unor întâmplări mai puțin plăcute din viața ta, însă, spune-ți mereu în gând „Va fi bine la un moment dat. Va trece și asta”. Viața te trântește de pământ, însă tot ea te ridică!

Prețuiește-ți oamenii dragi din viață

Recent am aflat cum este să pierzi un om drag din viața ta. Nu am știut până acum cum se simte „disperarea” până nu am auzit cu urechile mele că nu mai e. A fost nevoie să pierd un om drag ca viața să mă învețe că e trecătoare și așa cum nici momentele nu sunt veșnice, ei bine nici oamenii nu sunt. Bucură-te de ei, fi vesel împreună cu ei, ceartă-te cu ei, dar nu uita niciodată să îi iubești pentru că nu se știe niciodată, poate că în momentul când vei vrea să le transmiți asta, nu vei mai avea cui.

Ai nevoie de ajutor? Doar cere

În acest caz nu mă refer doar la ajutorul specializat (doctor, psiholog), ci și la persoanele apropiate, cum ar fi: familia, prietenii și în unele cazuri chiar și dascălii. Nu te închide în propria persoană, deoarece îți poți înrăutăți situația de cele mai multe ori.

Ai încredere în forțele proprii

De foarte multe ori mi-a trecut prin cap ideea „Eu nu sunt la fel de bună precum sunt alții”, „Eu nu pot face asta.”, „Eu nu sunt bună sau pricepută la asta”. De unde știi dacă nu încerci? Singurii oameni care ne pun piedici suntem chiar noi. Am învățat să înlocuiesc „Eu nu pot” cu „voi încerca” pentru că speranța moare ultima.

Nu te mai gandi ce spun alții despre tine

O altă frică foarte mare de a mea era „Ce spune x sau y despre mine?”, „Oare mă vor judeca oamenii?”. Răspunsul este DA. Oamenii judecă mereu, oamenii mereu vor fi interesați de ceea ce fac alții și crede-mă vor avea subiecte de discuții indiferent dacă tu mergi pe drumul tău sau nu. Urmărește-ți scopul în viața și mergi pe drumul tău. Prima problemă pe care să ți-o ridici să fie „Cum fac eu să ajung la ceea ce vreau?” nu „Oare ce vor spune oamenii dacă voi proceda astfel?”

Sănătatea este cel mai important lucru

Find o persoană cu probleme de sănătate și trecând prin cele 2 operații, mi-am dat seama că sănătatea este chiar cel mai de preț și important lucru pe care un om îl poate avea. Nu lucrurile materiale și nu banii, ci sănătatea. Fără bani îți mai poți construi un viitor, însă fără sănătate nu ai nimic.

E ok să nu ai tot timpul dreptate

De fel sunt o persoană foarte încăpățânată și orgolioasă care cu greu recunoaște că nu are dreptate. Însă, până și eu mi-am dat seama (cu greu, însă am făcut-o) că este ok să nu ai dreptate tot timpul, să nu le știi pe toate tot timpul și să nu deții controlul asupra a tot ce te înconjoară.

Spune „îmi pare rău”

Deși pare greu în unele momente, mai ales pentru persoanele ca mine, foarte încăpățânate, aceste 3 cuvinte sunt foarte importante. Cum am spus și mai sus, e important să recunoști când nu ai dreptate și este și mai important să recunoști atunci când greșești și să spui cele 3 cuvinte.

Iubirea este cel mai frumos sentiment

Sentimentul de iubire îl cunoaște toată lumea. Iubirea de părinți, iubirea de frați, iubirea față de prieteni, dar nu în ultimul rând, iubirea pentru acea persoană. Acest sentiment îl simte fiecare în felul său, iar așa cum îl simți trebuie și exprimat. Nu lăsa asemenea sentimente frumoase să se irosească.

Iubește-te exact așa cum ești

Știu, știu! Este greu la început și pot să pun pariu că cel puțin o dată v-a trecut prin minte „nu sunt la fel de frumos/frumoasă ca el/ea.” Frumusețea e relativă și crede-mă că ambalajul nu contează, ci sufletul și bunătatea. Fiecare om este unic și special în felul său, iar acest lucru face diferența între noi.

Încearcă să fi un om mai bun pe zi ce trece

De foarte multe ori am tendința să fiu rea sau să judec oamenii, însă pe zi ce trece, încerc să îmi induc eu mie că trebuie să devin un om mai bun, să încerc să înlocuiesc vorbele sau faptele urâte cu o vorbă bună, un gând bun sau chiar o faptă bună.

Fiecare om merită o a doua șansă

Greșeala este tipic omenească. Nu există om care să nu greșească, tocmai de aceea, fiecare merită o a doua șansă. Orice om are dreptul să își îndrepte greșeala, însă dacă se mai repetă încă o dată, înseamnă ca există o problemă.

Socoteala de acasă nu se pupă cu cea din târg

DA! Exact așa e. Sunt o fire foarte visătoare de fel, așa că îmi place să mă imaginez în diferite momente și implicit îmi induc eu că așa se va întâmpla. Ei bine, tocmai aici intervine și acest proverb „Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.”, așa că pentru binele tău nu îți face prea multe planuri, ci lasă viața să te surprindă.

Nu oferi încrederea ta oricui

Este foarte ușor să faci rău unei persoane, deoarece invidia și răutatea sunt în floare și credeți-mă nu este o chestiune ce se întâmplă „doar în zilele noastre”. Aceste lucruri există dintotdeauna și vor exista mereu, însă este important să fim o lecție de viață pentru acei oameni. Ți-a făcut rău? Arată-i că tu nu ești un om la fel ca el, răspunde-i cu bunătate. O dată și o dată își va da seama că a greșit.

Schimbarea poți fi tu

Schimbarea chiar poți fi tu. Schimbarea chiar poate începe de la tine. Preia inițiativă și fi un om mai bun pentru tine și pentru această societate.

Nu îți fie frică să îți spui punctul de vedere

Atât timp cât aduci argumente puternice în subiectul pe care tu îl susții, nu îți fie frică să îl spui. Este dreptul tău să îți exprimi punctele de vedere și să ți le susții în diferite discuții.

Nu există perfecțiune

Cu greu am accept acest aspect. Aveam tendința să mă judec pe mine, să mă gândesc de 100 de ori dacă procedez corect, să despic firul în 14 și sucesc ideile de pe o parte pe alta crezând că e ceva greșit dacă nu procedez ca restul lumii. Nu! Nu este nimic greșit. Așa cum spuneam mai sus, oamenii sunt unici și speciali, iar din această cauză fiecare reacționează și gestionează o anumită situație sau problemă în felul său.

Nu lua totul personal

Sinceră să fiu, încă mai lucrez la acest aspect. Fiind o fire foarte sensibilă am tendința să iau tot ce mi se spune în nume de rău. Acest lucru nu este tocmai bun deoarece încetul cu încetul ajungi să ai multe frustrări și în timp să devii un om cu probleme mult mai grave.

Viața te duce acolo unde vrea

Am avut parte de mult prea multe coincidențe, așa că sunt de părere că fiecare om ajunge acolo unde îi este scris să ajungă.

Viața ta este într-o continuă schimbare

Niciodată nu va mai fi cum a fost și nu vei ști cum va fi de acum înainte. Fă ceea ce îți place, bucură-te de tot ce poți și soarbe fiecare minut din viața ta!

Cam acestea au lucrurile pe care eu le-am învățat până la 20 de ani și sunt sigură că mai am foarte multe de învățat!

Pe această cale vreau să vă mulțumesc pentru multitudinea de gânduri frumoase transmise ieri! Mi-ați făcut ziua mai specială. Îmi doresc să vi se întoarcă toate gândurile înzecit!

Love yourself

Prima călătorie alături de noul meu prieten

Prima călătorie

Să ridice mână oamenii cărora nu le plac vacanțele. Exact. Nimeni! Cred că fiecare om este îndrăgostit într-o oarecare măsură de vacanțe, călătorii și timp petrecut în locuri cât mai frumoase și speciale. Eu sunt unul din acei oameni.

Deși anul acesta nu știu exact în ce măsură vom putea călători, prefer să îmi umplu mintea cu amintiri din călătoriile din trecut.

Așadar, astăzi am ales să vă povestesc despre prima vacanță alături de noul meu prieten, stimulatorul.

La sfârșitul anului 2017, mai exact în Decembrie, am plecat alături de părinții mei în Israel pentru un eveniment de familie. Aveam destul de multe emoții deoarece era prima dată când zburam cu avionul de la operație și nu eram prea sigură de cum vor decurge lucrurile.

De ce îmi era groază?

Deoarece stimulatorul meu cardiac nu are voie să intre în contact cu magneții, iar porțile prin care trebuie să treci în aeroport (porțile de detectare a metalelor) au așa ceva în interior. Din această cauză eu am un certificat care demonstrează că sunt purtător de stimulator cardiac, iar cu ajutorul acelei hârtii pot trece fără a mai fi nevoie să fiu verificată.

Ce pot păți dacă trec printre cele 2 porți?

Ei bine cum am scris și în articolele anterioare, nu este voie să am contact cu magneți puternici, deoarece poate reseta sau chiar opri de tot aparatul. Iar în cazul în care aparatul bate în proporții mari în locul inimii, se riscă și decesul.

Vă spun sincer că de România nu mi-a fost atât de groază, cât mi-a fost pentru Israel.

Dar sincer să vă spun, mi-am făcut probleme degeaba și pentru Israel, deoarece oamenii au fost foarte înțelegători și am putut comunica cu ei în limba engleză foarte bine. Aceștia mi-au înțeles situația și m-au lăsat să trec de control fără nici un fel de problemă.

Așadar, de ce am nevoie pentru călătorii?

Clar am nevoie de hârtia care atestă faptul că sunt purtătoare de stimulator cardiac și nu am voie să trec prin acele porți, câteva haine, bilet de avion și persoane iubite și dragi în jurul meu.

Nu contează lucrurile materiale. Contează oamenii care îți sunt alături atât în momentele cele mai frumoase, cât și în cele mai puțin frumoase. Pe ei să îi luați cu voi în călătorii.

Până la următorul articol, aveți grijă de voi și învățați să vă iubiți voi înșivă!